Scurt istoric

Istorie Noiembrie 23, 2014

Biserica ,,Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” se află situată în central comunei Victoria, amplasată în interiorul unui spaţiu verde mare. Lângă biserică sunt construite fosta casă praznicală - actual bibliotecă, o încăpătoare casă social, şi un deposit de obiecte bisericeşti. În partea de est este situat cimitirul nr. 1 al parohiei Victoria. Tot terenul parohiei care se află biserica este împrejmuit cu gard, în faţă la intrare fiind un gard de fier şi cu porţi metalice.

           Biserica parohiei ,,Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a fost construită între anii 1977 - 1982 cu binecuvântarea Î.P.S. Mitropolit de atunci Teoctist, aprobarea secretarului CC al PCR Emil Bobu. Biserica a fost ridicată din fondurile provenite din contribuinţa credincioşilor satului , Victoria din care s-au remarcat ctitori menţionaţi pe peretele nordic al pridvorului închis al bisericii. Lucrările s-au desfăşurat de la început până la sfârşit sub atenta supraveghere a preotului Ic. St. Gugoaşă Nicolae care a contribuit personal la înălţarea bisericii.

            Biserica impunătoare şi totodată zveltă ca aspect are o lungime de 30 m şi o lăţime de 12 m cu două turle şi architectonic apropiat stilului moldovenesc. Grosimea zidului variază între 80cm şi 1m. Arhitectura bisericii în formă de navă cu abside laterale este împărţită în pridvor exterior deschis, pridvor închis, pronaos , naos şi altar. Cele ouă turle situate în tamden sunt acoperite cu tablă zintată vopsită în culoare verde. Turla din partea vestică deasupra pridvorului este clopotniţa bisericii iar turnul din partea estică aşezat pe 4 pandantivi, pictat în interior este puternic luminat de ferestre construite în stil roman. Biserica este construită din cărămidă, mare parte ea fiind adusă de la Biserica ,,Sf. Gheorghe” Stânca ctitorire a boierului Iordache Rosetti Roznovanu, distrusă în timpul celui de-al ll-lea război mondial. Biserica este aşezată pe o înaltă fundaţie construită din piatra adusă de la castelul de la Stânca Roznovanu dustrus şi el. Pictura tehnică fresco a fost executată de pictorii Dimitrie Bănică Elena, Bănică Demetra, Bănică Cornel, Enache Cornel şi Lipalit Serghiel între anii 1981 - 1984. Catapeteasma bisericii construită de aceiaşipictori este din lemn de tei sculptat cu icoane pictate pe placaj. În partea vestică a pridvorului închis sunt amplasate morminte aparţinând lui Neculai Nunţă Roznovanu şi Emanoil Roznovanu, îngropaţi iniţial la Biserica Sf. Gheorghe - Stânca Roznovanu, ulterior fiind strămutaţi în actualele morminte.

            Ca obiecte de valoare - patrimoniu, turnul clopotniţă două din cele trei clopote care au aparţinut Bisericii Sf. Gheorghe - Stânca Roznovanu - cel mare inscripţionat în limba română cu scriere chirilică şi cel mic. Clopotele au fost au fost recuperate şi aduse odată cu materialul de construcţie folosit la construcţia bisericii. Clopotul mijlociu se află la biserica parohiei satul Cuza Vodă - Iaşi. Fiind o biserică relative nouă fondul de cartem icoanele, odoarele, mobilierul şi alte obiecte bisericeşti sunt contemporane perioadei de construire  a bisericii sau mai noi.

            Biserica a fost sfinţită la data de 22 septembrie 1985 de către de către Î.P.S. Teoctist, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, protopop fiind P.C. Pr. Frunză Anton iar Paroh fiind Pr. Ic. St. Gugoaşă Nicolae. Biserica sfinţătă a aparţinut din 1985 Parohiei Luceni până în 1993 când s-a Înfiinţat Parohia Victoria. Ca preot slujitor de la început a fost Pr. Gugoaşă Nicolae, titular până în 1993 iar din anul 1993 până în iunie 1994 a fost suplinitor al noii înfiinţate parohii. De la data de 3 iulie 1994 a fost instalat ca paroh pr. Ic. St. Olaru Valeriu.

            Ca lucrări de întreţinere ale bisericii sunt de remarcat repictarea părţii de exterior a pridvorului deschis al bisericii în anul 2006, încălzire centrală montată în anul 2011 şi aducerea de îmbunătăţiri achiziţii şi actualizări utile slujbelor şi serviciilor bisericeşti. În 2009 s-a zidit Casa Socială a parohiei.